înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.
s., adj. 1. s., adj. v. seducător. 2. adj. amăgitor, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mâglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~oare.) 3. adj. v. iluzoriu. 4. adj. v. perfid. 5. s. v. escroc.
adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
și substantival Care înșală; care induce în eroare; iluzoriu. Aspect ~. Aparențe ~oare. /a înșela + suf. ~ător
înșelătorii, s.f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.
s. 1. v. înșelare. 2. v. escrocherie. 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înșelăciu-ne, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)
s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile