însoțiri, s.f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.
s. acompaniere, conducere, întovărășire, petrecere. (~ cuiva până la poartă.)
s. v. casă, căsătorie, căsnicie, împerechere, împreunare, menaj, unire.