pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1-+condiționa.
vb., ind. prez. 3 sg. intercondiționeáză
vb. refl., intr. a se condiționa reciproc. (< fr. interconditionner)
intercondiționări, s.f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc.; interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1-+condiționare.
s. f., g.-d. art. intercondiționării
s.f. Interdependență. [Pron. -ți-o-. / < inter- + condiționare].