s.f. v. interdicție.
s.f. v. interdicție.
interdicții, s.f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s.f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.
s. 1. v. prohibiție. 2. v. tabu.
s. f. (sil. -ți-e), art. interdícția (sil. -ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (sil. -ți-i-)
f. Măsură (prevăzută de lege) prin care se interzice (a săvârși) ceva; prohibiție. [G.-D. interdicției] /<fr. interdiction, lat. interdictio, ~onis
s.f. Interzicere, opreliște, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. [Gen. -iei, var. interdicțiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio].