s. f., g.-d. art. interlocutoárei; pl. interlocutoáre
, interlocutori, -oare, s.m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.
s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.
s. m., pl. interlocutóri
m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur
s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].
s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)
adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
adj. (jur.) cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. (< fr. interlocutoire)