intermitențe, s.f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ♢ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.
s. discontinuitate. (~ unui proces.)
s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurtă durată în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces; lipsă de continuitate; întrerupere; pauză; discontinuitate. /<fr. intermittence, it. intermittenza
s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].
s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)