intitulări, s.f. Acțiunea de a (se) intitula și rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) întituláre s.f.] – V. intitula.
s. f., g.-d. art. intitulării; pl. intitulări
intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.
intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.
vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză
vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză
tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare
tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare
vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
vb. I. v. intitula.
s.f. v. intitulare.