intonații, s.f. 1. (Muz.) Emitere (corectă) a înălțimii unui sunet. 2. Variație de înălțime a vocii în timpul vorbirii, interpretării unui text etc.; inflexiune, ton, accent. (Var.: (rar) intonațiúne s.f.] – Din fr. intonation.
s. f. (sil. -ți-e), art. intonáția (sil. -ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii; ton. 2) Mod de emitere a sunetelor unei melodii. [G.-D. intonației] /<fr. intonation, it. intonazione
s.f. 1. Modulația vocii în timpul vorbirii. 2. (Muz.) Manieră de a intona un sunet cu vocea sau cu un instrument. ♦ Faptul de a începe cântarea unei bucăți vocale. [Gen. -iei, var. intonațiune s.f. / cf. it. intonazione, fr. intonation].