întorsuri, s.f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură.
s. v. cot, cotitură, curbă, întor-sătură, întortochetură, ocol, răsuci-tură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură.
s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri