definiția intrerupere definiție dex

întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între¹- + rupe (după fr. interrompre).

vb. 1. v. înceta. 2. a conteni, a înceta, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. suspenda. 4. a se opri, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mâncat.) 5. v. curma. 6. (înv.) a prerumpe. (Scuză-mă că te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.) 8. v. opri. 9. a se curma, a înceta, a se opri, (fig.) a se frânge. (Cântecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 11. a se frânge. (Liniile se ~ în acel punct.)

vb. rupe

tranz. A face să se întrerupă. ~ o activitate. ~ lucrările. /între- + a rupe

intranz. A se opri în cursul unei activități, unei acțiuni. M-am întrerupt din lucru. /între- + a rupe

vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre].

vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. (după fr. interrompre)

întreruperi, s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ♢ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s.f.] – V. întrerupe.

s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. v. în-cetare. 3. v. curmare. 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. v. suspendare.

s. f. rupere

f. v. A ÎNTRERUPE și A SE ÎNTRERUPE. ♢ Fără ~ în mod continuu; fără încetare. /v. a (se) întrerupe

s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ♢ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].

s. f. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare. o fără ~ = neîntrerupt, continuu. ♢ intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. ♢ (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program. (< întrerupe)