s.f. (Psih.) Orientare a conștiinței către propriul eu; tendința de a se închide în sine, neglijând lumea exterioară. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.
s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. introversiúnii
s.f. Situația celui introvertit. [Pron. -si-u-. / < fr. introversion, cf. lat. intro – înăuntru, vertere – a întoarce].
s. f. orientare a stărilor de conștiință spre lumea interioară; retragere în sine însuși. ♢ detașarea libidoului de obiectele exterioare și retragerea asupra lumii interioare. (< fr. introversion)