învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.
vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfășura, (înv. și pop.) a (se) coperi, a (se) înfășura, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma.) 2. v. îmbrăca.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înveleáscă
tranz. 1) A acoperi cu ceva de asupra sau de jur împrejur. 2) (urzeală) A înfășura pe sulul dinapoi al războiului de țesut. /în + sl. valiti
vb. – 1. A înfășura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfășura urzeala pe sulul războiului. – 5. A da la piuă. – Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, și bg. valjam. Accepțiile apar și în sl. și se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”. Der. din lat. *invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibilă. Der. învelitoare (var. învelitură), s.f. (ceea ce servește la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiș); înveliș, s.n. (obiect care servește la învelit; capac; husă; acoperiș); învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptușit; bătut în piuă; rotofei).