iobagi, s.m. Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare); șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.
s. (IST.) rumân, șerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Transilvania, „rumân” în Țara Românească și „vecin” în Moldova.)
m. (în epoca feudală) Țăran care depindea cu tot ce avea de stăpânul feudal; șerb; serv. /<ung. jobbágy
s.m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s.f. (șerbie); iobăgiță, s.f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s.f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).