isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).
vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănțui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)
tranz. 1) A face să se iște. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam
intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam
vb. refl. – 1. (Cu pron. în dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. – 3. (Tranz.) A produce, a provoca. Sl. iskati „a dori”, prin intermediul bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greșită părerea lui Tiktin, care pleacă de la iască › *iesca „a aprinde”.