iscusí (iscusésc, iscusít),
vb. –
1. A
cerceta, a
mina. –
2. A
instrui, a
educa. –
3. (Refl.) A se
forma, a se
instrui, a
ajunge să stăpînească o
disciplină. Sl.
iskusiti „a
încerca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 150; Tiktin). Înv., cu toate
sensurile, se
folosesc numai formele iscusire, s.f. (
capacitate,
iscusință) și
iscusit, adj. (
dibaci,
capabil). – Der.
iscusitor, adj. (
demon);
iscusie (var.
iscuseală, iscusime, iscusenie), s.f. (
dibăcie, îndemînare), toate înv.;
iscusință, s.f. (
dibăcie).