(rar) isoane, s.n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ♢ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și; íson] – Din ngr. íson.
(rar) isoane, s.n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ♢ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și; íson] – Din ngr. íson.
n. Acompaniament muzical monoton, constând din sunete prelungi. ♢ A-i ține cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care cântă o melodie; b) a susține pe cineva în vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison
n. Acompaniament muzical monoton, constând din sunete prelungi. ♢ A-i ține cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care cântă o melodie; b) a susține pe cineva în vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison
s.m. – Acompaniament muzical, sunet prelung. Ngr. ἴσον (ton) „egal” (Tiktin; Gáldi 203). – Der. isonar, s.m. (acompaniator, persoană care ținea isonul).