ispite, s.f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv).
s. v. analiză, cercetare, demers, examinare, experiență, greutate, intervenție, încercare, necaz, nevoie, observare, observație, practică, rutină, scrutare, studiere, studiu, suferință, vicisitudine.
f. 1) Motiv care atrage la o acțiune; dorință puternică de a realiza sau a obține ceva (mai ales interzis); tentație. 2) înv. Încercare la care era supus cineva pentru a i se verifica starea morală. /v. a ispiti
s.f. – 1. Cercetare, investigație, studiu, examen. – 2. Efort, sforțare. – 3. Probă, încercare, experiment. – 4. Experiență, cunoaștere directă. – 5. Ademenire, seducere, tentație. Sl. ispytĭ, cf. bg. ispit (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 267; Cihac, II, 151; DAR) sau postverbal de la ispiti (Tiktin). Toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului. – Der. ispiti, vb. (a căuta, a cerceta, a examina; a întreba; a spiona; a încerca, a căuta să; refl., a se încumeta, a fi tentat; a pune la încercare; a tenta, a seduce), din sl. ispitati (toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului); ispiteală, s.f. (probă, încercare), înv.; ispititor, adj. (ademenitor); ispitaci, adj. (capabil, iscusit), format ca iscodaci.