iubiți, -te, adj., s.m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S.m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi.
adj., s. 1. adj. v. drag. 2. s. v. drag. 3. s. amor, dragoste, iubire, (Olt.) iub. (El a fost marele meu ~.) 4. adj. v. drag. 5. adj. drag, îndrăgit, scump. (Lucruri ~; prieten ~.) 6. s. v. amant. 7. (arg.) gagic, gagiu. (A avea un ~.)
m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de sex opus. /v. a iubi
, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.
vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.
tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit atașament sufletesc. A-și ~ țara. A-și ~ mama. /<sl. ljubiti
vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s.f. (dragoste); iubit, s.n. (dragoste); iubit, s.m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s.f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s.f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s.f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s.n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s.m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s.f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.