definiția iudei definiție dex

iude, s.f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.

s. v. trădător.

s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde

f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda

s.f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s.f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s.n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).

iudei, s.m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii sau era originară din Iudeea. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĩ.

s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii

m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii. /<sl. Ijudei

s.m. – Evreu. Gr. ’Iουδαῖος, în parte prin intermediul sl. Ijudej. Sec. XVI. – Der. iudeesc, adj. (iudaic); iudeian, adj. (înv., evreu).