ívăr (ivere),
s.n. –
Încuietoare,
zăvor. – Var.
ivor, verver. Fr.
levier „
mîner”, prin
intermediul rut.,
pol.
livar, rus.
liver. Pierderea lui
l-,
anormală, se
explică poate, printr-o
confuzie cu sb., bg., rut.
iver „
așchie”,
deoarece se
întrebuințează adesea ca
ivăr un
fragment de
băț (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79,
direct de la
iver). Der. din germ.
Wirbel „
piuliță” prin
intermediul săs.
virol (Lacea,
Dacor., III, 745;
DAR), nu este
probabilă. Este
dublet al lui
livăr, (var.
livără), s.n. (
mîner;
manivelă;
flașnetă), cf. Cihac, II, 175 și Tiktin (Tiktin
îl derivă pe
livără „
flașnetă” din gr. λύρα, și Meyer 244 din
alb.).