izuri, s.n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)
s. n., pl. ízuri
n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz
s.n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).