s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.
s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.
s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.
s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.
f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali
f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya
s.f. – Chin, durere, mîhnire, amar, necaz. – Mr. jale, megl. Jal’. Sl. žalĭ „durere” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin; DAR; Conev 101), cf. bg. žalja. Se folosește în Arg. cu un sens mai mult sau mai puțin echivalent celui de „treabă proastă”. Sensul înv. de „dorință, dor” indicat de DAR nu pare să fi existat în realitate; ex. citat, din Codicele Voronețean, pare o stîngăcie a traducătorului, care a folosit jale „dorință” în loc de dor, ce are într-adevăr cele două sensuri de „durere” și „dorință”. Der. jalet, s.n. (durere); jelie, s.f. (chin); jaloste, s.f. (înv., chin), din sl. žalosti; jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut. žalkuvati; jalnic, adj. (trist, dureros, chinuitor; care stîrnește milă; de doliu), cf. bg. žalnik; jelalnic, adj. (rar, necăjit); jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui); jelanie, s.f. (dorință; durere, chin, necaz; plîngere, lamentație), din sl. želanije „dorință”, confundat în parte cu sl. želenije „doliu, durere” (DAR), cf. bg. želanie „dorință”; jeli (mr. jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl. zaliti, cf. bg. žalja; jelitor, adj. (mîhnit, întristat); jelit, s.n. (jeluire, plînset); jelui, vb. (a compătimi, a simți compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi dor; refl., a se plînge), din sl. žalovati; jeluitor, adj. (plîngăcios); jeluitor, s.m. (reclamant); jalovanie, s.f. (bocet; reclamație), din sl. (rus.) žalovanije, înv.
s.f. – Salvie (salvia officinalis). Mag. zsálya, din lat. salvia (Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 139), cf sb. žalj, žalfija (› jalfie). Este dublet de la salvie, s.f. – Der. jaleș, s.m. (salvie; plantă, Stachys germanica), a cărei der. este puțin clară (după DAR, din mag. zsályas „infuzie de salvie”); joaie, s.f. (salvie), în loc de jaie (Drăganu, Dacor., IX, 210); joian, s.m. (plantă, Oenanthe silaifolia), cu var. joină, s.f.