jeț (jéțuri),
s.n. –
1. Scaun înalt,
fotoliu. –
2. Tron. – Var.
jețiu, jățiu, jilț, jîlț. Lat.
*iacium, de la
iacēre „a
sta tolănit”, cf. it.
diaccio „
țarc pentru oi”, sicil.
jazzu „
vizuină”. Sub
aspect semantic trebuie plecat de la
sensul de „
culcuș,
pat”, ca în „
laviță”. Der. din germ.
Sitz, prin
intermediul săs.
säts (Mîndrescu,
Influența germană, 63; Drăganu,
Lui I. Bianu, București 1927, p. 137; Borcea 194;
DAR; Gáldi,
Dict., 193) nu pare
posibilă fonetic și nu
explică var.
jețiu. Der. din lat.
sessus (Hasdeu,
Istoria critică, I, 2, 256) nu este
probabilă.
L din var. nu este
clar (din germ.
Sessel, după Tiktin și
DAR; din sl.
sĕdĕlo, cf.
ceh.
židilice, după Cihac, II, 159; din tc.
jelse, „
mod de a se
așeza”, după Moldovan 426). – Der.
jilțuit, adj. (în
formă de
jilț).