s.n. Gen de lupte în stil liber, de origine japoneză, cu o tehnică specială, în care sunt folosite procedee brutale de atac și de autoapărare, mergând până la lovituri mortale. [Pr.: jiu-jițu] – Din fr. jiu-jitsu.
[pr.: jíu-jíțu] n. Gen de lupte corp la corp, cu metode brutale de atac și apărare, practicate inițial în Japonia. /Cuv. fr.
s.n. Luptă corp la corp (care se practică în special în Japonia) urmărind a imobiliza pe adversar prin agilitatea deosebită a mișcărilor. [Pron. jiu-ji-țu. / < fr. jiu-jitsu, cf. jap. jiu-jitsu – gimnastică suplă].
s. n. metodă de luptă japoneză care urmărește a imobiliza pe adversar prin agilitatea deosebită a mișcărilor. (< fr. jiu-jitsu)