definiția judecatorii definiție dex

s. f., g.-d. art. judecătoárei; pl. judecătoáre

, judecători, -oare, s.m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I, 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

s. m., pl. judecătóri

m. 1) Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare din cadrul unei instanțe judecătorești. 2) Persoană solicitată să-și spună în mod obiectiv părerea într-o chestiune controversată sau într-o cauză; arbitru. 3) rar Persoană calificată în arbitrarea unor jocuri sportive; arbitru. /a judeca + suf. ~ător

boier, dican, întrebător, patrafir, țap negru.

, judecătorii, s.f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevazute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.

s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun, (Litigiu ajuns în fața ~.)

s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile

f. 1) Organ judiciar având competența de a soluționa litigiile în primă instanță (și recursurile). 2) Local unde își are sediul acest organ judiciar. [G.-D. judecătoriei] /judecător + suf. ~ie