jupîn (jupîni),
s.m. –
1. Domn;
titlu onorific ce se
dădea la
început marilor dregători cîtă vreme erau în
funcție, și
apoi, prin
extindere,
tuturor boierilor. –
2. Domn,
titlu de
reverență în
general. – Var. (Mold., înv.)
giupîn.
Origine incertă. Se
consideră în
general că
reprezintă sl.
županŭ „stăpîn al unei
anumite întinderi de pămînt” (Miklosich,
Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Șeineanu,
Semasiol., 238; Rosetti,
GS, V, 158; Rosetti,
BL, V, 222; Tiktin;
Candrea),
soluție care nu este
imposibilă (se
consideră că
principala dificultate a
acestei der. este
rezultatul an ›
în,
tipic pentru fondul lat.,
fapt în
virtutea căruia Lambrior 103
atribuia împrumutul lui
županŭ unei
epoci anterioare sec. X, în
vreme ce Rosetti,
BL, V, 222,
crede că este
vorba de un
fonetism comun împrumuturilor din sl.
meridională. În
realitate, acest
rezultat este
posibil și în
epoci mai tîrzii cf.
cîntar, frînc, mîndru.
Totuși,
soluția sl. nu este cu
totul satisfăcătoare,
fiind vorba, în
cadrul sl., de o
formație neclară (Berneker 368),
probabil împrumut din
alt idiom (Skok,
Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl.
županŭ a
dat în
rom.
rezultatul normal jupan, s.m. (
domn),
termen administrativ din
sec. XVII-XVIII,
fără circulație reală, pe cînd
jupîn, prin
tratamentul său
general (
pronunțarea dial.
giupîn;
formă înv.
rotacizată giupîr, jupîr), pare să
aparțină fondului lingvistic anterior sl. Din
aceste rațiuni, s-a
încercat să se
explice jupîn printr-un lat.
*gypanus, din gr. γύπη „
casă”, cu suf. -
anus (Giuglea,
Dacor., III, 606-10; cf.
împotrivă Skok,
Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un
împrumut din
avară (Skok;
DAR; Pușcariu,
Lr., 257), sau, în sfîrșit, ca cuvînt
autohton (Philippide, II, 15).
Atrage atenția și
coincidența lui
jupîn cu
Diupaneos (
alteori Diurpaneus),
titlu ce i se dă lui Decebal,
rege al
dacilor, și a
cărui semnificație este necunoscută:
dacă se
admite că acest
titlu însemnă „
Domnul”, der. nu
prezintă mari dificultăți fonetice (
pentru di ›
ji, cf.
jos, jumătate, ajuta;
pentru a
explica păstrarea lui
n,
ar trebui plecat de la o
formă *
Diupanus). Să
adăugăm,
totuși, că acesta
ar fi, în acest
caz,
singurul exemplu de cuvînt
dacic care s-a
păstrat în
rom. Der.
jupîneasă, s.f. (
doamnă);
jupîniță, s.f. (
domniță,
fiică de
mare boier);
jupînime, s.f. (
adunare aleasă; înv.,
boierime).