lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiáscă
, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.