lăudați, -te, adj. Care a fost prețuit, apreciat prin cuvinte elogioase. [Pr.: lă-u-] – V. lăuda.
adj. 1. v. preamărit. 2. binecuvântat, glorificat, mărit, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!)
, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ♢ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.
tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare
vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s.f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s.f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s.f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s.f. (îngîmfare); lăudăciune, s.f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. – Expr. lat.
loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învățământul universitar. (< lat. magna cum laude)