expr. (intl.) a da o spargere.
, lacăte, s.n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ♢ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s.f., lăcát s.n.] – Din magh. lakat.
n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uși, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la ușă. /<ung. lakat
s.n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuș, s.m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătușerie, s.f.