, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult, mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din sl. lakomŭ.
1) Care bea și mănâncă mult și cu poftă; care nu se poate reține de la mâncare. 2) fig. Care este stăpânit de dorința de a avea cât mai mult; hrăpăreț. /<sl. lakomu
adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomește, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s.f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) și săs. lâkom, lâkomisch.
lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta fără cumpătare. – Din lacom.
vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcomeáscă
lăcomii, s.f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință necumpătată de câștig, de avere etc.; aviditate. ♢ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.
s. 1. nesaț, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~la mâncare.) 2. aviditate, nesaț, poftă. (Privea cu ~ la ...) 3. (livr.) cupiditate, rapacitate, voracitate. (~ pusă în slujba îmbogățirii.)