definiția lacurilor definiție dex

expr. a avea parte de o neplăcere încercând să evite o alta mai mică.

s. v. cornaci.

expr. dintr-o situație critică într-alta și mai critică; din rău în mai rău.

, lacuri, s.n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ♢ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ♢ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puț = a da de un rău mai mare, încercând să scape de un alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.

lacuri, s.n. 1. Preparat lichid obținut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rășini, uleiuri sau a altor substanțe și care, întins pe suprafața unui obiect, formează în urma evaporării solventului o pojghiță solidă, dură, care ferește obiectul de influența aerului și a umezelii, dându-i totodată un aspect plăcut. 2. Piele (sau imitație de piele) cu fața netedă, lucioasă, acoperită cu un strat de lac² (1). – Din germ. Lack.

s. (GEOGR.) (pop.) tău. (~ de munte.)

s. vernis, (înv.) vernichiu. (~ pentru mobilă.)

s. v. baltă.

(apă stătătoare, soluție) s. n., pl. lácuri

(piele) s. n., pl. lácuri

n. 1) Apă stătătoare de mare întindere, cu sau fără scurgere. 2) fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. /<lat. lacus

n. 1) Soluție a unor rășini sau uleiuri cu care se unge suprafața unui obiect pentru a-i da luciu sau pentru a-l feri de contactul dăunător cu aerul sau cu umezeala. 2) Piele sau imitație de piele cu fața netedă și lucioasă. /<germ. Lack, fr. laque

s.n. – Apă stătătoare. – Mr., megl. lac, istr. lǫc Lat. lacus (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 937; REW 4836; DAR), cf. it., sp., port. lago, prov., fr. lac. Din rom. pare să provină mag. lák (Edelspacher 18). – Der. lăcărie, s.f.; lăcos, adj.; lacoviște, s.f., cu suf. -iște (după Skok, 71 și DAR, din bg., sb. lokva „băltoacă”).

s.n. – Vopsea, glazură, etc. Fr. laque sau germ. Lack. – Der. lăcui, vb.; lăcuitor, s.m.; lachirui, vb. (înv., a da cu lac), din germ. lakieren (Borcea 195).

s.n. Soluție de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roșie < hind. lakh].

s. n. 1. soluție pe bază de oxid de aluminiu gelatinos, cu un colorant, folosită în pictură. 2. suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. 3. lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. (< germ. Lack)

s. v. trifoiște.

s. v. iarbă-usturoasă.