lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.
lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.
vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie
vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie