laibăre, s.n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.
s. mintean, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Tpansilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)
n. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie și, de obicei, fără mâneci. [Sil. lai-] /<săș. leibel