definiția leafă definiție dex

lefuri, s.f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ♢ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe.

lefi, s.f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă²).

lefuri, s.f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ♢ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe.

lefi, s.f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă²).

s. 1. v. salariu. 2. v. soldă.

s. v. adâncitură, ascuțiș, lamă, limbă, scobitură, tăiș.

s. 1. v. salariu. 2. v. soldă.

s. v. adâncitură, ascuțiș, lamă, limbă, scobitură, tăiș.

(retribuție) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri

(găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi

(găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi

f. rar1) Lopată mică pentru tăpșit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăișul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săș. le[i]fel

f. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remunerație; salariu; retribuție. [G.-D. lefii] /<turc. ulufe

f. rar1) Lopată mică pentru tăpșit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăișul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săș. le[i]fel

, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băț. 3. lopățică.

, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băț. 3. lopățică.

s.f. – 1. Partea scobită a unei linguri, găvan. – 2. Polonic de lemn, lingură de lemn. – 3. Mai de lemn, paletă, rachetă. – 4. Lamă, tăișul unor instrumente. – 5. Capătul daracului. – Var. (Bucov.) leașcă. Germ. Löffel „lingură”, prin intermediul săs. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR).

s.f. – 1. Soldă, remunerație a soldaților plătiți. – 2. Salariu. – Var. (înv.) lefea, (pl.) lefuri. Tc. ülefe, ölefe (Șeineanu, II, 233; Cihac, II, 539; Berneker 683), cf. ngr. λουψές, bg. lefe, alb. ljufé, sb., rut. lefa, pol. lafa. Sec. VII. – Der. lefegiu, s.m. (înv., mercenar, soldat de origine străină; salariat), din tc. lefeci; lefar, s.m. (Bucov., funcționar, subaltern); lefaș, s.m. (salariat).

expr. (glum.) de la alfa la omega, de la A la Z.