definiția leat definiție dex

(1, 2) leaturi, s.n., (3) s.m. 1. S.n. (Înv.) An. 2. S.n. (Pop.) Contingent. ♢ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S.m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.

(1, 2) leaturi, s.n., (3) s.m. 1. S.n. (Înv.) An. 2. S.n. (Pop.) Contingent. ♢ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S.m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.

s. v. an, contingent.

s. v. an, contingent.

(soldat) s. m., pl. leți

(an, contingent) s. n., pl. leáturi

(an, contingent) s. n., pl. leáturi

(soldat) s. m., pl. leți

n. 1) înv. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui; an. 2) Contingent în armată. ♢ A fi ~ cu cineva a fi de aceeași vârstă cu cineva. [Monosilabic] /<sl. lĕato

n. 1) înv. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui; an. 2) Contingent în armată. ♢ A fi ~ cu cineva a fi de aceeași vârstă cu cineva. [Monosilabic] /<sl. lĕato

s.n. – 1. An, dată. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, răcan. – 4. Soldat care aparține aceluiași contingent cu altul, camarad. Sl. lĕto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vŭ lĕto „în anul”, provine veleat (var. înv. văleat), s.n. (dată; loc, termen; viață). – Comp. letopiseț, s.n. (cronică, anale), din sl. lĕtopisĭcĭ. Cf. îndelete.

expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva.

leațuri, s.n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s.n.] – Din magh. léc.

s. v. șipcă.

s. n., pl. leáțuri

n. Bucată lungă și subțire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie și la construcții; șipcă. /<ung. léc