lecții, s.f. 1. Formă de bază a organizării activității instructiv-educative din școală, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ♢ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un școlar (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ♢ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare cuvenite. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s.f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
s. v. concluzie, învățământ, învățătură, pildă.
(ped.) s. f. (sil. -ți-e), art. lécția (sil. -ți-a), g.-d. art. lécției; pl. lécții, art. lécțiile (sil. -ți-i)
f. 1) Formă de bază a activității instructiv-educative din școală, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzică. ♢ A da ~i a pregăti elevi în particular; a medita. 2) Temă indicată elevilor de către profesor pentru a fi pregătită acasă. ♢ A-și face ~ile a-și pregăti temele date pentru ziua următoare. 3) Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; imputare; mustrare; dojană. 4) fig. Învățătură căpătată de pe urma unei întâmplări. [G.-D. lecției; Sil. -ți-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis
s.f. – Oră de învățămînt; temă. – Var. lecțiune. Lat. lectionem, cu pron. din germ. Lektion (sec. XIX), cf. pol. lekcja, rus. lekcija. – Cf. lector, s.m., din fr. lecteur; lectură, s.f., din fr. lecture.
s.f. 1. Formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ♢ A da (sau a lua) lecții = a (se) medita (2) în particular. ♦ Temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (Fig.) Învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. Dojană, mustrare. [Gen. -iei, var. lecțiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
s. f. 1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. o a da (sau a lua) ~ ții = a (se) medita (2) în particular. ♢ temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. dojană, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
s.f. v. lecție.
(filologică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni