(2) lepre, s.f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra.
s. (MED.) (înv.) gubăvie, stricăciune, (slavonism înv.) pricază.
f. 1) Boală contagioasă cronică, care se manifestă prin apariția pe piele a unor răni ce duc la descompunerea treptată a țesutului muscular. 2) fig. Viciu care macină chipul moral al omului. 3) fig. peior. Om fără scrupule; persoană cu o purtare urâtă. [Sil. le-pră] /<ngr. lépra
s.f. – 1. Boală. – 2. (Arg.) Denunțător. – Megl., mr. lepră. Ngr. λέπρα (sec. XVIII), cf. alb. ljeprë, bg. lepra (Tiktin; Iordan, Dift., 95). – Der. lepros, adj. (cu lepră); leproserie (var. leprozerie), s.f., din fr. léproserie.