m. înv. Persoană care face parte din populația Lehiei (Poloniei) sau este originară din Lehia; polonez. /<ucr. ljach
s.m. – Polonez. – Var. (înv.) leav, leș. Sl. lĕchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Byhan 317), cf. rut. ljach, tc. leh. – Der. leașcă, s.f. (poloneză); leșesc, adj. (polon); leșește, adv. (ca polonezii); Lehia, s.f. (Polonia, înv.); Lehliu, nume propriu, din tc. lehli „polonez”.
n. depr. Animal mort; mortăciune; zdohnitură; hoit; stârv. /<turc. leș
s.n. – Cadavru, rămășiță pămîntească. – Mr. leșe, leșă. Tc. leș (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι, alb. lješ, bg. leš. Miklosich, Slaw. Elem., 10, crede că ar fi un cuvînt indigen; Philippide, Principii, 148, pornea în mod echivoc de la lat. lixium.
s.f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva.
f. 1) Apă fiartă cu cenușă de lemn și limpezită, folosită la spălatul rufelor. ♢ A avea (sau a simți) ~ pe suflet a avea o dispoziție proastă. 2) Soluție alcalină cu diferite întrebuințări în industrie. [G.-D. leșiei] /<lat. lixiva
s.f. – Soluție alcalină. – Mr. (alisivă). Lat. lixiva (Diez, I, 251; Pușcariu 967; Candrea-Dens., 982; REW 5084), cf. it. lisciva (piem. lessia, calabr. lissia), fr. lessive, sp. lejia. Mr., ca și alb. aljsivë, din ngr. ῆλιαίβα ‹ it. – Der. leșia, vb. (a spăla cu leșie); leșier, s.n. (Trans., cenușar); leșietic, adj. (gri, cenușiu; palid). – Din rom. provin bg. lešija, lišija (Capidan, Raporturile, 223), sb., cr. lušija, liksija (Candrea, Elemente, 408).