definiția limbuții definiție dex

limbuți, -te, adj., s.m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).

adj. v. elocvent.

s., adj. v. flecar.

≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț

adj. m., s. m., pl. limbúți; f. sg. limbútă, pl. limbúte

și substantival Care spune vorbe goale; care limbuțește; flecar; vorbăreț. /<lat. linguutus

limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.

vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. limbuțeáscă

intranz. înv. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. /Din limbut

limbuții, s.f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

s. v. flecăreală.

s. v. elocvență, oratorie, reto-rică.

s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei; pl. limbuțíi

f. Felul de a fi al omului limbut. [G.-D. limbuției] /limbut + suf. ~ie