locativi, -e, s.n., adj. 1. S.n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la definitie/inchiria">casele închiriate; al caselor închiriate. ♢ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
n. Caz al complementului circumstanțial de loc în unele limbi. /<fr. locatif
Care ține de locuință; propriu locuinței. ♢ Spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif
adj. Referitor la casele de închiriat. ♢ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].
I. adj. referitor la casele de închiriat. o valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif)