locuințe, s.f. Loc. casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s.f.] – Locui + suf. -ință.
s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?) 2. locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră.