loví (lovésc, lovít),
vb. –
1. A
ataca, a se
năpusti. –
2. A
izbi, a da
lovituri. –
3. A
biciui, a
bate cu, a
pedepsi. –
4. (Refl.) A se
ciocni. –
5. (Refl.) A
coincide, a se
armoniza. –
6. (Refl.) A se pune de
acord, a se
învoi. Sl.
loviti „a
prinde, a
apuca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Moklosich,
Lexicon, 342; Cihac, II, 177; Berneker 735; Conev 94), cf. bg.
lovjă „a
apuca”.
Pentru semantism, cf. Șeineanu,
Semasiol., 167 și Skok,
Dacor., IX, 216. Der.
loavă, s.f. (Olt.,
noroc,
coincidență fericită);
loveală, s.f. (înv.,
lovitură);
loviște, s.f. (vîrtej, cuvînt înv., din sl.
lovište „
îngrăditură,
parc de vînătoare”;
sensul rom.,
numai la Dosoftei, pare să fie o
improprietate);
lovitură, s.f. (
izbitură;
chilipir). După Conev 37,
loavă provine direct din bg.
lov „
lovitură”.