lunci, s.f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka.
s 1. (prin Bucov. și Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. și nordul Mold.) rât. (~ unui râu.) 2. zăvoi. (~ de sălcii.)
f. 1) Porțiune inundabilă de teren, situată de-a lungul unei ape curgătoare și caracterizată printr-o vegetație specifică. 2) Pădurice situată pe malul unei ape; zăvoi. /<sl. lonka
s.f. – 1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. Sl. ląka „mlaștină” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka „vale”, sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. și lat. palus › pădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s.n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăștinoase, de lîngă apă). Cf. prelucă.