(rar) luturi, s.n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ♢ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ♢ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.
n. 1) Rocă sedimentară de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, folosită în construcții și în olărie; argilă. ♢ Greu ca ~ul foarte greu. 2) poet. Trupul omenesc (după moarte). ♢ Chip de ~ se spune despre o persoană indiferentă. /<lat. lutum
s.n. – 1. Argilă. – 2. Pămînt. – Mr., megl., istr. lut. Lat. lutum (Pușcariu 1005; Candrea-Dens., 1032; REW 5189), cf. it. loto, sp., port. lodo. – Der. lutărie, s.f. (loc unde se extrage argila); lutișor, s.m. (roșu aprins, ocru); lutos, adj. (argilos), care poate proveni și direct din lat. lutōsus (Pușcariu 1006; Candrea-Dens., 1033; REW 5186); lutui, vb. (a tencui, a lipi). Ngr. λοῦτος pare să se explice din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 76).