mîná (mấn, mânát),
vb. –
1. (Înv.) A
urmări. –
2. A
izgoni. –
3. A
trimite. –
4. A
conduce turmele,
carul. Mr.
min, minare, istr.
mir. Lat.
mĭnāre „a
amenința” (
Diez, I, 270; Pușcariu 1077;
Candrea-
Dens., 1119; REW 5585), cf. it.
menare, prov., cat., v. sp.
menar, fr.
mener (
pentru sp., cf. A. Carballo Picazo,
RFE, XXXVI, 100-112).