definiția mânjit definiție dex

mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.

adj. 1. v. murdar. 2. jegos, murdar, nespălat, slinos, soios, (pop. și fam.) janghinos, (pop.) îngălat, (reg.) imos, (fam.) împuțit. (Om ~.)

adj. v. pângărit, profanat, spurcat.

mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.

vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.

vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.

≠ a (se) curăța

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânjeáscă

tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati

intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-și păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažiti › pomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi. – Der. mînjală, s.f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s.f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s.f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s.m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucișare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s.f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s.f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puțin clar, cf. tămînda; tămînjer, s.n. (băț), poate prin încrucișare cu tău(n)jer, cf. mînjălău. – Cf. mîsgăli.