, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. [Pr.: mă-ies-] – Din Măiestru.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 sg. și pl. măiestreáscă
tranz. A face cu îndemânare și pricepere de maiestru; a meșteri; a meșteșugi. [Sil. mă-ies-] /Din măiestru
, (2, 3) măiestrii, s.f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ♢ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.
s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemânare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.
s. v. complot, conjurație, conspirație, dar, descântec, farmec, favoare, grație, har, intrigă, magie, mașinație, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleșug, vrajă, vrăjitorie.
s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; (obiecte, meserii) pl. măiestríi, art. măiestríile
f. 1) Capacitate de a face totul cu ușurință și cu dibăcie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. înv. Obiect, creație executată cu multă iscusință; creație artistică. 3) înv. Îndeletnicire bazată pe munca manuală calificată; meșteșug; meserie. [Sil. mă-ies-] /măiestru + suf. ~ie