s. v. bănuț, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, crizantemă, dumitriță, margaretă, părăluță, tufănică, vaca-domnului.
s. f., pl. mărgăríte
, mărgăríte, s.f. (pop.) 1. margaretă. 2. mărgăritar.
(1) mărgărite s.n., (2) s.m. 1. S.n. Mărgăritar (1). 2. S.m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărínt s.m.] – Din ngr. margharítis.
n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; pierlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis
m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. /<ngr. margharítis
s.n. – 1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s.n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s.f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s.f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.
(plantă) s.m., pl. -; s.n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)