expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.
mătuși, s.f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă2. 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p.gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.
s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) baba, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. v. lele.
f. 1) Soră (sau verișoară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora. 2) pop. (folosit și ca termen de adresare) Femeie în vârstă. [G.-D. mătușii] /<lat. amita + suf. ~ușa
s.f. – 1. Tanti,țață, tușă. – 2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. – Var. (fam.) tușe. Lat. mĭta în loc de amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -ușe, ca auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl. mati „mamă”, prin mijlocirea rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167). Rut. matuša, pe care Pascu, Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al rom., provine din acesta (Candrea, Elemente, 408). – Der. mătușo(n)iu, s.m. (Banat, unchi).