(I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S.n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.
Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
[pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țară, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ♢ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzând-ne), -ne- (vedea-ne-ar)